www.cinemagazin.ro

Te astept pe www.cinemagazin.ro - filme noi acolo vei gasi cele mai noi premiere cinematografice, horoscop, seriale TV, literatura, blog, forum... intr-un format nou, totul numai pentru tine! Poti sa iti creezi un cont, sa ai blogul tau personal, sa postezi comentarii si sa ne trimiti creatiile tale literare. Te rog sa trimiti sugestii, propuneri, ce ai vrea sa vezi pe site, ce nu iti place etc. pe adresa de contact.

Vacutza isi impaturi ziarul flescait de ploaie, pe care incerca in zadar sa il tina intins si sa pretinda ca citeste. Era uda leoarca si dardaia de frig, iar siroaie de apa i se scurgeau in ochi si ii incetosau vederea. Clipi de cateva ori des din ochii ei lacrimosi si mari, nedumerita si dezolata. O urmarise pe Pisica pana la un moment dat, apoi nu stiu cum se facuse ca a trecut in galop o trasura si a stopit-o din cap pana in picioare. In timp ce incerca zadarnic sa isi curete hainele de noroi, Pisica se facuse nevazuta. Misiunea esuase. Ce o sa-i spuna acum sefului? Ratonul era neindurator cu supusii care nu isi faceau treaba cum trebuie... ii fixa cu ochiul lui golit de sentimente, cu luciri de sticla, si apoi clipea o singura data, scurt, catre cei doi caini Dingo carora le curgeau balele de placere... ultimele imagini care ti se intipareau pe retina erau maxilarele ranjite spre tine... si dispareai de pe fata pamantului. Dupa ani si ani ti se gaseau oasele in desert, albite de vreme si slefuite de Ocrii nesatuli... Vacutei incepu sa ii tremure necontrolat barbia. Nu avea curaj sa se intoarca la Barlog fara vesti. Era in fond o simpla vaca, oare ce ii trebuise sa intre in slujba Ratonului? Ei ii placea sa aiba o existenta linistita, sa bea apa epurata mecanic si sa manance numai iarba si legume proaspat decongelate. Ce bine ar fi fost daca s-ar fi trezit acum, in vechiul ei adapost din Melania, si ar fi realizat ca totul a fost doar un vis urat! Se ciupi usurel... nimic... nu reusea sa se trezeasca... isi musca atunci coada pana cand ii dadu sangele. Nimic. Visul nu disparea si nici nu nu avea sa se sfarseasca prea curand...

Micutul castor fugi si mai departe pentru a scapa de vidrele care il urmareau furioase : "da-ne pestele inapoi", strigau toate, in timp ce de-a lungul malului noroios se ingramadeau acum mai toate animalele padurii. micutul castor tremura din toate incheieturile dar nu slabi cu nici un chip pestele care se balanganea incoace si-ncolo incurcandu-l, in timp ce in urma lui vidrele furioase nu-l slabeau o clipa, chit ca nu mai aveau mult pana la iaz unde micutul castor era in siguranta. 'inca putin", isi zicea, tremurand si mai tare de oboseala. Se zarea deja malul iazului iar vidrele pareau acum parca mult mai in urma. Micutul castor, acum pe buza iazului, se avanta cu ochii inchisi in luciul apei. Scapase! Eroare ! pentru ca actiunea se petrece in Romania, iazul fusese secat iar in locul lui era acum in constructie un mall. Asa ca micutul castor, ca sa zic asha, a cam supt-o.

In graba cu care mergea, simti deodata ceva nedeslusit, nou, ca o privire care ti se fixeaza in ceafa si ramane acolo. Privi in jur cercetator, insa Vacutza nu se vedea nicaieri. Pesemne se plictisise de urmarire si plecase in cautarea unei ierbi fragede, de preferinta semipreparate. Pisica se opri cateva clipe, nedumerita, incercand sa descifreze senzatia nelamurita, si tocmai cand se pregatea sa porneasca din nou o lumina discreta ii atrase atentia. Era Cinematograful. Inchise ochii si ii vazu sala mare, intunecoasa, cu scaunele lui rosii confortabile, care o asteptau cu bratele deschise. Intr-o secunda se hotari: isi inchise umbrela si se strecura usurel pe sub bolta Lui. N-aveau decat sa reprogrameze conferinta aia plicticoasa. Inauntru o asteptau, asa cum isi imaginase, fotoliile lenese, clipocind din ochii lor catifelati si uitandu-se la ea cu o privire intrebatoare, ceva in genul hai ce faci, nu te asezi? Se cuibari in semiintuneric, cu ochii larg deschisi, iar ploaia, frigul si lumea intreaga ramasera undeva departe, afara...

Pisica isi puse manusile lungi, albe, de matase, care ii acopereau labutele, isi deschise umbrela si pasi delicat pe partea cealalta a trotuarului. Tocmai isi bause cafeaua de dimineata, cu lapte, bineinteles, si se pregatea sa se duca la o conferinta de presa. Acum insa ploua marunt, cerul era posomorat si nu mai avea niciun chef... Vacutza o urmarea de la distanta, cu o atitudine impasibila, normal, doar era vaca, cu ochii ei mari si rotunzi, inexpresivi. Incerca din rasputeri sa pretinda ca citeste ziarul si sa para ca nu are treaba, insa nu prea-i iesea... Ploaia se inteti brusc si Pisica scutura cu neplacere din umeri: nu-i placea sa arate ca o Matza Plouata. Ce neplacut! Daca ar fi cerut sa vina o limuzina, acum nu i-ar mai fi pasat ca i se strica blanita proaspat pieptanata. Arunca o privire rapida peste umar. Vacutza inca o mai urmarea cu ochii ei tampi, prefacandu-se ca nici nu o cunoaste si afisand o atitudine de nu-mi pasa cine esti. Era deja foarte frig, norii se adunasera amenintatori deasupra orasului si ploaia nu mai contenea. Parca ar fi fost asa de o eternitate, ca soarele n-ar fi existat si ca erau condamnati sa traiasca asa pe vecie, in lumina aceea opaca de sfarsit de lume. Traversa in graba aleea ingusta si se indrepta cu pasi repezi spre Sala de Reuniuni, acolo unde trebuia sa fi ajuns deja; paraiase subtiri se adunau pe marginea strazii si se invartejeau, se ingrosau din ce in ce mai tare, prindeau putere pana se transformau in adevarate fluvii miniaturale, se avantau nervoase pana aproape de marginea bordurii, mai mai sa o depaseasca si sa urce spre tine, sa-ti cuprinda gleznele fine si sa le linga cu limba lor umeda si rece, mirosind a ploaie. Iar tu, speriata si fascinata in acelasi timp de puterea pe care o poate capata imbufnarea unui nor, ti-ai strans mai tare haina la piept si ai grabit pasul, infundandu-ti nasul in gulerul calduros ca intr-un barlog.

Era limpede acum pentru oricine ar fi stat sa priveasca (si Moromete avea acum destul timp pentru asta) ca Nila, desi ajunsese la Bucuresti nu facuse vreo branza, ba mai mult, ca putinii bani cu care plecase din Silistea ii ispravise pe te miri ce, lucruri care pentru Moromete nu aveau vreo insemnatate. Lucrurile-astea(despre care Nila nu pomenise niciodata, dar care ii ajunsesera lui Moromete la urechi din vorbele celor din sat care mai calcasera prin Bucuresti) isi aveau rostul lor la oras, ii explicase Nila rabdator ca unuia care nu pricepe rostul vietii in oras si care nu se lasa convins de frumusetea unei astfel de vieti. Ba inca, fara aceste lucruri, nu se face sa traiesti, accentuase Nila, si acum Moromete, pufaind din tigara se gandea ca poate intr-adevar nu se face , ca ce viata e aia adica unde nu ai parte de un rost al tau. Nila, isi amintea Moromete, ii spusese odata lui Achim ca taierea salcamului "adusese prejudicii" familiei si Moromete il intrebase cum se face una ca asta iar Nila, ranjind, ii raspunsese ca "devine".

Moromete privea posomorat palmierii care-si scuturasera ultimele frunze - era urat aici la Mallorca, oricum mult mai urat decat la Silistea, si amintindu-si de Silistea schita un gest de nerabdare - adica mai stam mult acilea ca trebuie adunat porumbul Oricum, si Moromete privea cu ochii mijiti cum se zbatea marea ca un caine otravit la picioarele lui, nu merita sa bati atata drum. Pentru ce adica domnule, se revolta Moromete in sinea lui, ce, e mai breji pomii lor decat ai mei, or e mai fin praful din drum decat ala din curtea lui Tugurlan? Quieres una cerveza, senor? si Moromete ridica capul spre ospatarul care ii ranjea cu toti dintii, adica esti tu acuma mare da sa vezi cand o sa va belim pe toti astia, romanii, care atarnati degeaba p-aici, si Moromete facu un gest nedeslusit ca si cum ar fi vrut sa-l alunge de-acolo.

Teo privea amarata apele pline de gunoie ale Dambovitzei care alunecau cu nepasarea unei vaci undeva spre Abator, si din locul in care statea cel mai bine i se paru ca tocmai tarairea asta nesimtita si aiurea a apelor semana cu ce se petrecea acum in sufletul ei, adica un fel de tanjala, de lene nesfarsita amestecata cu sila si inca ceva, deocamdata nedeslusit si tulbure care o otravea incet pe dedesubt asemenea apei murdare si intunecate dinaintea-i. Langa ea, Veveritza sedea rastignit pe cimentul care incepuse sa friga si scotea uneori limba vanand cate o musca care se abatuse pe deasupra-i, dar si asta in sila, si asta in sictir, pe cand Teo , care se plictisise stand cu prosopul pe cap ca sa nu faca insolatie, incerca acum sa desfaca cu dintii capacul unei sticle de bere, si aia trezita, si aia rasuflata ca tot ce o inconjura de fapt. Treceau tramvaie din care se prabuseau betivi direct in dambovitza, solemni ca niste catedrale, treceau cersetori alungiti de foame ca niste sireturi prea lungi, si toata multimea asta capie, tampita de soare incerca sa gaseasca un colt de racoare, un pic de umbra unde sa se retraga, acum la colt, pe Bratianu , aparuse si Stelica, de unde pizda ma-tii vii acu, striga Veveritza care se plictisise. Oricum Veveritza isi dadu seama ca Stelica era beat, mergea aproape tarash si semana cu un fel de animal furios care cauta o victima, bah, hai sa mergem sa bem, hai sa bem facea Veveritza aproape bland, ca si cum ai vorbi cu un copil, lui Stelica ii curgea acum scuipat din gura si Veveritza il privea cu mila cum se uita in soare printre scuipati pentru ca dupa atata timp in mina aia din Pietrosani abia isi mai amintea cum arata curcubeul.